FANTEZIE
Camera este în semiîntuneric. Lumânari parfumate, aprinse, sunt aranjate aparent fara noima pe mobila din încapere. Fereastra deschisa lasa sa se auda sunetul usor difuz al unei ploi marunte. Aerul racoros care patrunde în încapere face ca lumina lumânarilor sa deseneze pe pereti fantastice forme aflate în continua miscare. Mirosul de proaspat al ploii se amesteca cu parfumul lumânarilor si al petalelor de tradafir, rosii si albe, presarate pe albul fin si matasos al lenjeriei patului din mijlocul camerei… La capul patului, într-o frapiera de moda veche, se rasfata la racoare o sticla cu cea mai buna sampanie… Alaturi, doua pahare cu picior suplu asteapta cu nerabdare sa gazduiasca acel continut efervescent al sticlei. O atmosfera ireala, de visare, o adevarata betie a simturilor si totusi ceva lipseste.
O usa se deschide încet marind misterul a ceea ce urmeaza sa apara cu fiecare clipa care trece si în cadrul ei apare EA… Poarta un dezabie semitransparent care lasa sa se întrevada formele perfecte iar ceea ce nu se vede incita atât de tare imaginatia încât simt cum se formeaza pe frunte mici picaturi de transpiratie. Perfectiunea întruchipata. Îi urmaresc cu rasuflarea taiata fiecare miscare. E constienta de frumusetea ei si de efectul pe care îl are asupra mea. Stie ca o urmaresc din coltul cel mai întunecat al camerei si continua sa se joace cu mine ridicându-mi tensiunea si temperatura la paroxism. Se misca lasciv catre pat lingându-si buzele apoi muscand-si languros buza de jos, semn al unei dorinte de nestavilit…. Simt cum aburii fierbinti se urca la cap ca la o oala sub presiune înainte sa înceapa sa fluiere. Ea continua, se întinde ca o felina pe patul cu petale de trandafir… Pot sa jur ca îi simt pielea catifelata de parca eu as fi acele petale sau lenjeria fina de matase… Se mângâie usor, gingas, de parca acum îsi descopera corpul si îi este frica sa nu strice ceva… Se întoarce pe-o parte cu fata spre mine. Nu e nevoie de cuvinte, privirea ei ma cheama… Gata, nu mai pot, în capul meu ceva fluiera atât de tare si stiu ca nu se va opri decât atunci când voi fi lânga ea… Ma ridic tremurând si fac un pas timid, apoi al doilea… sunt atât de aproape si deodata ma blochez… parca vad totul cu alti ochi… sub un impuls nebunesc ma napustesc pe usa afara, în ploaie… Picurii marunti de ploaie îi simt de parca se evapora la atingerea pielii mele înfierbântate. Ma uit în sus, în noapte si un strigat din toate puterile se înalta : MINUNEEEE… MULTUMESC DOAMNE !!! si o iau la fuga prin ploaie lasând în urma, într-o camera cu o atmosfera ireala, într-un colt întunecat, nelipsit în ultimii cinci ani, CARUCIORUL CU ROTILE !!!
Postări
