A fost odata un om
tare necajit. Era in floarea varstei si un gand il muncea de ceva timp, nu stia
ce-i fericirea. Azi asa, maine la fel dupa ce se gandi si razgandi de cateva
ori se hotari sa plece in lume sa se lamureasca.
Primul drum il facu la un filozof, om cu
carte, renumit pentru desteptaciunea lui si il intreba umil:
-Maestre, ce este
fericirea?
Filozoful il privi o
clipa, mustaci usor apoi cu privirea pierduta in zare raspunse:
-” Fericirea
este starea unei fiinţe raţionale în lume, căreia, în întregul existenţei ei,
totul îi merge după dorinţă şi voinţă, şi se bazează deci pe acordul naturii cu
întregul ei scop, precum şi cu principiul esenţial de determinare al voinţei
ei.’’(1)
Aproape buimac de savanta definitie din care
nu prea a inteles nimic pleca la fel de umil precum venise. Pe strada vazu un hamal
ce descarca niste saci cu zambetul pe fata de parca greutatile din spate nu-l
afectau deloc. Hotari sa-l intrebe si pe el chiar daca nu-l credea prea destept
ca sa-i explice.
-Buna ziua, va vad
zambind, sunteti fericit?
Hamalul se opri o
clipa si cu acelasi zambet pe fata ii raspunse:
-Da, sunt fericit…
-Ce este pentru
tine fericirea?
- ‘’ Fericirea nu
este nimic altceva decât o sănătate bună şi o memorie proastă.’’(2) Si vazandu-l nelamurit continua… De sanatate am nevoie ca
sa pot munci sa-mi intretin familia iar de memorie proasta am nevoie ca sa uit
necazurile, apoi isi relua treaba cu acelasi zambet pe fata.
Putin mai sus pe strada un om privea bucuros
o firma si-si freca mainile de bucurie. Vazandu-l, omul nostru il si intreba:
-Nu
va suparati, sunteti fericit?
-Bineinteles,
nu se vede? Azi mi s-a implinit un vis, sunt patron de restaurant!
-Si
asta este fericire? insista el.
-‘’ Când ceea ce suntem este ceea ce vrem să
fim, aceea e fericire.’’(3)
O femeie casnica, joviala foarte, ii spuse ca ea e fericita cu ce
are acum, un sot iubitor si intelegator, doi copii frumosi si sanatosi, un trai
decent… chiar nu dorea nimic mai mult. ‘’
Fericirea nu constă în a avea mult, ci în a fi mulţumit cu puţin’’(4) concluziona
ea.
La intrarea intr-un parc un visator,
probabil un poet, ii raspunse in fuga, ca o adiere- ‘’Fericire= Un vis ce se destramă 'nainte de trezire.’’(5)
Pe o banca, trei generatii ii dau trei raspunsuri. Copilul ar fi fericit
daca ar fi adult sa face vrea, cum vrea si cand vrea, parintele, adultul
zambeste ingaduitor si spune ca ar fi fericit daca ar mai fi copil o data, fara
griji, necazuri, probleme. Bunicul om trecut prin multe la viata lui spune ca
doar mortii pot fi fericiti cand merg in rai caci au scapat de necazurile vietii.
Deci ar putea sa inteleaga ca’’
Fericirea este o condiţie imaginară atribuită de cei vii morţilor, de adulţi
copiilor, şi de copii, adulţilor’’(6)
Obosit si flamand se opri la un birt sa
manance ceva si sa bea o bere. La o masa un om mai vesel isi savura bautura. Banuind
care este motivul veseliei lui il intreba totusi ce este fericirea fara sa
banuiasca in vreun fel raspunsul:
-Ce este fericirea? repeta acesta intrebarea. Stii,
incepu el mai rar, varu’meu a fost concediat de la serviciu, copii unui coleg
de munca s-au apucat de droguri, unui vecin i-a luat foc casa, altuia i s-a
furat masina, un prieten a cazut si si-a rupt piciorul… uite la aia pe strada
si arata un cortegiu funerar, cum plang pe cineva drag… sorbi din pahar si
spuse satisfacut:
-Mie
pana acum nu mi s-a intamplat asa ceva. Eu cred ca ‘’ Suma
totală a nenorocirilor care încă nu ni s-au întâmplat se numeşte fericire.’’(7)
Deci pot spune ca sunt fericit!
Atat
de simplu gandi omul nostrum, fiecare intelege fericirea in felul sau… si
totusi ceva comun tot ar trebui sa aiba… si pe loc il fulgera o idée… isi aduse
aminte spusele unui intelept din antichitate pe care le citise in tinerete, nu
mai stia in ce imprejurare: ‘’ Fericirea este mulţumirea de sine.’’
Fericit
ca a gasit ce cauta se indrepta linistit spre casa.
Citatele apartin
urmatorilor autori:
PS O alta intrebare incepu sa-i dea
tarcoale de cand ‘’socializa’’ prin oras- Toti oamenii au dreptul la fericire? Chiar
toti, idiferent de circumstante?