miercuri, 18 septembrie 2013

ZBOR


Zbor cu zâmbetul pe buze,
În buzunar fără vreun ban,
Furam  versuri de la muze,
Tu puştoaică, eu puştan…

Zbor, plăcerea e nebună,
Mai nimic nu am uitat,
Tandru ne ţineam de mână,
Tu femeie, eu bărbat…

Zbor de unul singur, zbor,
Mă înalţ către neant,
Printre amintiri de dor,
Tu cochetă, eu galant…

Zbor,ce mult ne-am mai iubit,
Nu am avut ca alţii moţ,
Cuminţi, ne-am căsătorit,
Tu soţie iar eu soţ…

Zbor… final… aterizare,
Trăiesc din amintiri, un chin,
Ce-a fost frumos, a fost se pare,
Tu străină, eu străin…


18.09.2013 

miercuri, 11 septembrie 2013

RĂZBOI


Război tu te strecori infam
Şi îi instigi la rău pe toţi,
Creştini, hinduşi sau din islam
Doreşti să vezi câţi mai mulţi morţi!

Război tu groaznică teroare
Care te bucuri infantil
Când tot distrugi, fără scăpare,
De e bărbat, femeie sau copil…

Război ce-aduci doar suferinţă
Dezlănţuit ca un turbat,
Îi treci pe toţi în nefiinţă
De e copil, femeie sau bărbat…

Război ce-ai fost crezut drept zeu,
Oamenii în genunchi să-ţi steie,
Tu i-ai gonit de Dumnezeu
De-au fost bărbat, copil, femeie…

Război ce aduci  groază şi durere
Te bucuri  şi-ţi doreşti doar morţi,
Şi-ţi împlineşti cu brio a ta vrere
Cu-ai noştri conducători netoţi !


11.09.2013

vineri, 6 septembrie 2013

STARE


Mă scald în lumină,
Mă culc pe un gând,
Sorb o zi senină,
Mă bucur plângând…

Îndrăgostit abstract
Iubesc praf de stele,
Respir  într-un act,
Expir vise rele…

Mă legăn pe-o idée,
Concluziile sunt triste,
Deplâng  lumea atee
Fără idei teiste…

Zbor printre fantasme,
Mă odihnesc gândind,
Mă întrupez în basme,
Mă întristez zâmbind…

Mă delectez cu moartea
Jucând poker cu miză,
Mizez viaţa pe cartea
Ce m-ar scăpa de criză…

Ascult cum creşte iarba,
Plăcere sau e  chin?
Văd cum se scurge vorba,
Şi-nchei cu un … suspin…...


06.09.2013