Leul si ciocanitoarea

LEUL ŞI CIOCĂNITOAREA

[1]

După un prânz mai copios

Leului i s-a-ntâmplat

Să-i ramâna-n gât un os

Şi răgea ca un turbat.

[2]

Să vâneze nu mai poate,

Pierde rangul şi puterea,

Tăvălindu-se pe spate,

Abia suporta durerea.

[3]

Agitându-se cam tare

După un timp a obosit,

Negru rău de supărare,

Leul s-a îmbolnăvit.

[4]

A rugat multe animale

Să îl scape d-acel os.

Nici unul n-a fost se pare

Chiar atât de curajos.

[5]

Şi-a pierdut orice speranţă,

Cine să-l ajute oare ?

Când zări, aşa ca-n ceaţă,

Pe drum, o ciocănitoare.

[6]

Te rog mult să mă ajuţi,

Începu leul mieros,

Vrei în gât să mi te uiţi,

Apoi să mă scapi de os ?

[7]

Văzând că ciocănitoarea

Începe să se codească

Se jură pe toată onoarea

Că nu are s-o rănească.

[8]

Inţelegerea-i făcută,

Pasărea trecu la treabă,

Cu grijă în gura intră

Şi osul îl scoate-n grabă.

[9]

Slăbit rău, nevoie mare,

Vru pe loc să se-ntremeze,

Lăsă pe ciocănitoare

Şi se duse să vâneze.

[10]

Bună fuse vânătoarea,

Prada-ncet o devora,

Când veni ciocănitoarea

Rugându-l timid aşa :

[11]

Rogu-te, pentru acel rău

De care eu te-am izbăvit,

Pot mânca din ce-i al tău

Căci de mult nu m-am hrănit ?

[12]

În gura mea tu ai intrat

Şi mai trăieşti, după cum vezi,

Să zici mersi că ai scăpat,

Mare noroc zic eu, nu crezi ?

[13]

Ciocănitoarea a păţit-o,

Ca ea şi tu vrei s-o păţeşti ?

Fă fapta bună apoi uit-o,

Răsplată nu mereu primeşti.

[14]

Nu toţi pe care îi ajuţi

Îţi sunt prieteni de-ajutor,

Prietenia, să nu uiţi,

E-o floare rară, un odor.